RECORD MONDIAL în lumea fotbalului. Cât a durat cel mai lung meci din lume (VIDEO)
Chilienii au stabilit un nou record mondial pentru cel mai mare număr de jucători care au participat la un meci de fotbal. Recordul a fost stabilit la 22 mai 2016, după ce 2.357 de persoane din două echipe au tras lovituri cu piciorul în minge în peste 120 de ore, în cadrul unui meci demonstrativ de fotbal. Rezultatul a fost strâns, 505-504.
Totodată, a fost cel mai lung meci de fotbal din istorie, potrivit Agerpres, citat de digi24.ro.
Recordul a fost recunoscut de Guinness World Records, potrivit www.rador.ro.
Meciul a fost jucat pe stadionul din districtul La Florida, din capitala chiliană, Santiago de Chile.
Cei mai mulți jucători au fost amatori, dar în echipe au fost incluși, de asemenea, și câțiva profesioniști.
Portarul Gabriel Jesús Castellón, de la clubul Wanderers din prima ligă chiliană de fotbal, a declarat că este fericit că s-a implicat în stabilirea recordului mondial pentru țara sa.
Precedentul record al celui mai lung maraton de fotbal a fost de 105 de ore și a fost realizat de membri ai „The Craig Gowans Memorial Fund” (Marea Britanie), în Edinburgh, la 4-8 iulie 2015, notează www.guinnessworldrecords.com.
Încercarea de doborâre a recordului a avut drept scop strângerea de fonduri pentru Fundația Prietenii Copiilor Bolnavi.
De asemenea, recordul vechi al celor mai mulți jucători într-un meci de fotbal a fost de 1.435 și a fost realizat la Moscova, în Federația Rusă, la data de 26 iulie 2014.
- Un oraş din Moldova vrea să intre în Cartea Recordurilor. Va crea CEL MAI MARE PROSOP DIN LUME
- A ajuns în Cartea Recordurilor: Performanța unui schior a lăsat mască lumea întreagă (VIDEO)
- Chilienii au jucat un meci de fotbal de 120 de ore şi au stabilit două RECORDURI mondiale
- Și-a scos toți dinții doar ca să intre în cartea recordurilor
- Tango pe o scenă SUSPENDATĂ în aer! Vezi dansul care a intrat în Cartea Recordurilor (VIDEO)
- Un bărbat de 90 de ani a sărit cu paraşuta. În cinstea cui a făcut a acest gest