Record mondial: VW Passat reuşeşte 2.666 km cu un singur plin
foto: promotor.ro
Modelul ales de cei doi americani pentru obţinerea acestui record este un Volkswagen Passat echipat cu propulsorul diesel de 2,0 litri ce dezvoltă 140 CP şi 320 Nm. John şi Helen Taylor au afirmat că au ales acest model din cauza consumului de carburant foarte mic pentru clasa sa, dar şi din cauza spaţiului şi comfortului oferit de sedanul german.
Cuplul a plecat pe data de trei mai din oraşul Huston (Texas) şi au ajuns pe cinci mai în Sterling, Virginia. Cei doi au parcurs distanţa de 2.666 km cu doar un singur plin (70 litri), obţinând un consum mediu de doar 2,8 litri la suta de kilometri. Pentru ca testul să fie cât mai realist americanii au condus doar pe timpul zilei, pentru a simula condiţiile reale de trafi şi au încărcat maşina cu bagaje care cântăreau 54 kg. Oficialii Volkswagen SUA au fost uimiţi de rezultatul cuplului, mai ales că producătorul german a anuţat pentru modelul folosit un consum de 5,5 litri la suta de kilometrii, o valoare aproape dublă faţă de cea obţinută de soţii Taylor.

Vechiul record a fost obţinut în Europa cu ajutorului unui alt model al constructorului din Wolfsburg: VW Passat 1.6 TDI. Atunci s-au parcurs 2.503,6 km cu aceeaşi cantitate de combustibil, cu 163 de km mai puţin.