Record: Peste 15.000 de ucraineni au făcut concomitent gimnastica de dimineaţă
Mii de locuitori ai Kievului şi-au unit eforturile ca să promoveze modul sănătos de viaţă. Ei şi-au dat întâlnire într-o piaţă din capitala ucraineană pentru a face gimnastica de dimineaţă şi au încercat să doboare recordul celor mai multe persoane care efectuează simultan exerciţii fizice.
Organizatorii evenimentului susţin că participanţii au impresionat prin entuziasmul de care au dat dovadă.
"Peste 15.000 de oameni s-au adunat. Este un număr impresionant de persoane care au demonstrat un entuziasm deosebit. Acest record nu va fi doborât mult timp", a declarat şeful Registrului de Recorduri din Ucraina, Valentin Şcerbaciov.
Participanţii şi organizatorii au spus că scopul evenimentului a fost nu doar înregistrarea recordului, dar şi promovarea unui mod sănătos de viaţă.
Recordul urmează să fie înregistrat oficial în decurs de o lună, iar organizatorii au anunţat că fiecare participant va primi un certificat special pe 21 octombrie. Performanţa anterioară a fost stabilită în Mexic, unde 8.500 de persoane au făcut împreună gimnastica de dimineaţă.