RECORD: Peste 32 tone de droguri au fost confiscate în Peru
Peste 32 tone de droguri au fost confiscate în Peru de la începutul anului, o cifră record pentru această țară. Potrivit autorităților, la începutul lunii octombrie cifra era mult mai mică.
În acestă săptămână au fost confiscate șapte tone de substanțe narcotice, depozitate în saci și containere, care au fost distruse de către forțele de ordine. Potrivit ONU, Peru este unul dintre primii mari furnizori de droguri din lume.
În fiecare an aici sunt produse aproximativ 320 de tone de cocaină. Iar forțele de ordine din Mexic au descoperit două noi tunele clandestine, pe sub granița cu Statele Unite ale Americii.
Potrivit Comisiei Naționale de Securitate a Mexicului, una din galerii ajunge până în statul american California, iar a doua structură încă nu este finisată. Tunelurile subterane săpate între Mexic și SUA sunt utilizate pentru contrabandă de droguri sau traficul de persoane.