Record: Viteza de 3GB/s cu Terahertz Wi-Fi
Creşterea vitezelor de download rămâne o prioritate pentru industria digitală, iar japonezii de la Institutul de Tehnologie din Tokyo au ajuns la viteza de 3GB/s cu Terahertz Wi-Fi, stabilind un record mondial, informează hit.ro.
Viteza record de 1,5GB/s atinsă în noiembrie 2011 a fost dublată de japonezii care au decis să testeze tehnologii Wi-Fi în banda Terahertz, nefolosită în prezent.
Teoretic, limita de viteză în Terahertz este de 100GB/s, dar şi viteza maximă atinsă de japonezi în prezent este de 15-20 ori mai mare decât tehnologia Wi-Fi folosită la scară largă 802.11ac. Din păcate, distanţa de transmisie a unui semnal Terahertz Wi-Fi nu poate depaşi 9m, dar vitezele uimitoare ar putea fi folosite cu succes în locuinţe.
Cu viteza Terahertz Wi-Fi atinsă în prezent, un film la rezoluţie full HD 1920x1080 ar putea fi descărcat în câteva secunde şi deschide drumul către rezoluţia 4K, semnificativ mai mare.