Recordul de temperatură maximă în Australia: Urmează zile DE FOC, cu 49 de grade la umbră
Recordul de temperatură maximă în Australia, de 40,3 grade Celsius, tocmai a fost doborât. Marţi, australienii au îndurat cea mai călduroasă zi din istoria înregistrărilor meteorologice, media temperaturilor maxime înregistrate pe teritoriul ţării fiind de 40,9 grade Celsius, conform rezultatelor preliminare emise de Biroul de Meteorologie (BoM).
''Această căldură a crescut, temperaturile depăşind ieri 45 de grade Celsius în cea mai mare parte din interiorul Australiei'', a declarat miercuri într-un anunţ video Diana Eadie, meteorolog în cadrul BoM, potrivit b1.ro
Valul excepţional de căldură a făcut ca marţi să fie cea mai călduroasă zi din Australia, însă recordul este puţin probabil să dureze mult timp.
''Această căldură nu va face decât să se intensifice astăzi. Sudul şi centrul Australiei se vor topi, cu temperaturi situate cu 8 până la 16 grade peste medie'', a precizat Diana Eadie.
Cel mai fierbinte punct din Australia a fost marţi Ceduna, o localitate din statul Australia de Sud, unde s-au înregistrat 46,5 grade Celsius.
Valul de căldură record vine în contextul unei secete severe, care afectează ţara de doi-trei ani şi a unei crize generate de incendii majore de vegetaţie, izbucnite la începutul acestui an, care au mistuit suprafeţe mari din estul Australiei.
Conform estimărilor, masa de aer fierbinte se va deplasa de-a lungul teritoriului ţării în perioada următoare, fiind prognozare ''condiţii severe până la extreme de caniculă'' în următoarele trei zile.
Oraşul Oodnadatta, situat în zona de centru a continentului, în statul Australia de Sud, care deţine recordul pentru cel mai fierbinte loc (50,7 grade Celsius, înregistrat pe 2 ianuarie 1960), va avea parte de temperaturi de până la 47 de grade Celsius în următoarele trei zile, potrivit prognozelor, iar în Oak Valley temperaturile ar pute ajunge joi chiar la 49 de grade Celsius.
La începutul acestei săptămâni, în oraşul Perth s-au consemnat trei zile la rând cu temperaturi de peste 40 de grade Celsius, acesta fiind un record pentru luna decembrie.