"Rectorii trebuie să poarte fulare incolore?" Culoarea vestimentaţiei cadrelor didactice, discutată aprins de deputaţi VIDEO
Culoarea vestimentaţiei cadrelor didactice a devenit motiv de ceartă la şedinţa Comisiei juridice a Parlamentului. Deputaţii au discutat proiectul de lege al socialiştilor, care prevede interzicerea propagandei politice în şcoli şi universităţi. În cele din urmă, iniţiativa a fost aprobată şi urmează să fie dezbătută public.
Socialiştii vor ca directorii şi rectorii instituţiilor de învăţământ să nu poată fi membri ai partidelor politice. Mai mult, ei consideră că anumite culori vestimentare sunt propagandistice.
Deputaţii au decis ca acest proiect să fie dezbătut public. De asemenea, comisia de etică va urmări procedura de aplicare a legii.
"În cazul în care Comisia de etică stabileşte că legea a fost încălcată, membrii ei trebuie să se adreseze organelor respective", a declarat deputatul PD Raisa Apolschii.
"Trebuie să fie foarte clară procedura de sancţionare. Noi avem cazul 7 aprilie şi ţin minte foarte bine acel caz tragic, când conduncerile instituţiilor de învăţământ obligau elevii şi studenţii să iasă la proteste", a spus deputatul Sergiu Sîrbu.
În acelaşi timp, Comisia juridică a dat astăzi aviz pozitiv iniţiativei liberal-democraţilor, care prevede pedeapsa pentru coruperea alegătorilor. Astfel, vor fi sancţionaţi cei care oferă bani, bunuri sau acordă favoruri pentru a influenţa opţiunea politică a alegătorului. Vinovaţii vor primi amenzi în mărime de la 4000 la 10 mii de lei. De asemenea, ei riscă închisoare de până la cinci ani.