Rectorii universităţilor ar putea cere majorarea taxelor de studii
Rectorii universităţilor şi directorii de colegii din ţară au prezentat, în premieră, formula de calculare a taxelor de studii şi a celor de cazare în cămin. Iniţiativa vine după ce Curtea de Conturi a anunţat că în unele instituţii de învăţământ superior taxele sunt exagerate.
În cadrul conferinţei, rectorii celor mai importante instituţii universitate au menţionat că taxele sunt calculate în funcţie de costurile suportate. Astfel, 70 la sută din bani acoperă cheltuielile de personal, iar 30 la sută - pe cele curente.
"Noi ne orientăm spre costuri, pentru a acoperi toate cheltuilele pe care le suportăm pentru salarizare, pentru servicii comunale şi foarte puţin pentru dezvoltare universităţii pentru a face reparaţii", a precizat rectorul ASEM, Grigore Belostecinic.
"Câte manifestări ştinţifice facem noi, inclusiv cele studenţeşti? Facultatea de Drept are intervenţii. Câte olimpiade facem noi. Cât noi plătim? Deci, totul se acoperă?", a spus rectorul USM, Gheorghe Ciocan.
Ministerul Educaţiei spune că statul finanţează doar 60 la sută din necesităţile de întreţinere. Restul cheltuielilor sunt suportate de universităţi. "În 2011, statul plăteşte 13.800 de lei pentru un student de la colegiu. Arătaţi-mi o taxă la un colegiu care ajunge la acest cost real", a spus Loreta Handrabura.
Rectorii nu exclud faptul că în timpul apropiat vor cere Guvernului o majorarea a taxelor de studii.