Reduc sau nu măştile nivelul de oxigen? Demonstrația practică a unui medic: Nu mai fiți egoiști (VIDEO)
Un chirurg britanic a postat un videoclip pe Internet în care face o demonstrație practică, în timp ce este conectat la un aparat, despre ce se întâmplă cu respirația când porți mască de protecție.
"Vreau să fac un anunț public, dacă îmi permiteți, privind purtatul măștii și saturația oxigenului. Acest dispozitiv de pe degetul meu măsoară saturația de oxigen din sânge și pulsul. Numărul de aici arată saturația de oxigen. Îîntre 94 și 100 este normală. Nu am probleme respiratorii, așa că la mine este în jur de 99. Numărul de jos arată pulsul, peste 100 este prea rapid și al meu este rapid, pentru că trebuie să înregistrez acest videoclip.
Acum îmi voi pune o mască, e ceva ce fac în mod constant, dat fiind că sunt chirurg.
Vă voi arăta că saturația oxigenului nu se schimbă. Măștile nu vă reduc nivelul de oxigen, este fals din punct de vedere medical", a declarat Joshua Wolrich, medic chirurg, citează digi24.ro.
Medicul și-a încheiat demonstrația cu un îndemn către public.
"Nu mai inventați lucruri! Nu mai ascultați oamenii care inventează lucruri și nu mai transformați acest lucru într-o chestiune politică! Măștile vă protejează pe voi și pe alții. Dacă vi se spune să le purtați, purtați-le! Nu mai fiți egoiști!"