REDUCERI MAJORE la medicamente! ANUNŢUL făcut de premierul Pavel Filip (VIDEO)
Ieftinire considerabilă a medicamentelor. Prețurile a 160 de tipuri de preparate farmaceutice, pentru care există o cerere sporită, vor scădea cu 40 la sută. Anunţul a fost făcut astăzi de premierul Pavel Filip după întrevederea cu reprezentanții companiilor farmaceutice.
Printre medicamente care vor fi ieftinite se numără Aspirina, Paracetamolul, Eofilinul şi Validolul. Reducerile vor intra în vigoare din data de 12 octombrie.
"Roadele acestui parteneriat dintre stat şi mediul privat, mediul de afaceri, dă roade de fapt. Ca şi cum a dat din alte domenii. Putem obţine o reducere de preţuri la medicamentele de prima necesitate. În prima etapă vorbim de o listă de medicamente de circa 160 de denumiri. Vorbim practic cam de cele mai importante şi uzuale medicamente. Care vor suporta o reducere de 40 la sută", a spus prim-ministru Pavel Filip.
Premierul a mai menționat că au fost găsite soluții de compromis, astfel încât furnizorii de preparate farmaceutice să nu fie să nu fie afectați.
"Discuţiile au fost sufficient de grele, dar au un rezultat considerabil, important în primul rând pentru păturile social-vulnerabile. Noi credem că în următoarea perioadă de timp, micşorarea preţurilor cu până la 40 la sută va fi un suport cetăţenilor noştri", a declarat directorul unei companii farmaceutice, Jan Sili.
"Asta probabil că va posibilitate pentru oamenii săraci, mai cu seamă oamenii de la sate, să aibă accesibilitate de a procura aceste produse".
Vestea despre ieftinirea medicamentelor au fost i-a bucurat pe oameni:
"Este binevenită adică 40 de procente este o sumă care se simte la buzunar la fiecare cetăţean. Mai ales pentru mamele care au copii mici şi au nevoie de medicamente care sunt scumpe. Pentru pensionari".
"Iată, sezonul rece şi apar diferite viroze. Este mai accesibil pentru copii, bătrâni. Pentru toată populaţia".
"Trăim într-o vreme când sunt foarte mulţi oameni bolnavi şi care au nevoie de medicamente mai ieftine. Mai ales, pentru bolile grav ca şi cancer şi a.ş.m."
La începutul lunii februarie, premierul Pavel Filip i-a cerut Ministerului Sănătăţii și Agenției Medicamentului să elaboreze un plan de acţiuni pentru redresarea pieţii farmaceutice și asigurarea accesului populației la medicamente ieftine și de calitate.
Ca urmare, din 1 octombrie, lista medicamentelor compensate a fost extinsă cu 65 de titluri, iar acum a fost posibilă și ieftinirea preparatelor.
Social
- PROBLEMELE IDENTIFICATE de inspectori în timpul controalelor inopinate în farmacii
- Peste 100 de medicamente, inclusiv cele care nu au analogi, vor apărea în farmaciile din țară
- Premierul Pavel Filip s-a întâlnit cu Vladimir Putin. Despre ce au discutat oficialii
- Premierul Pavel Filip, la reuniunea conducerii țărilor membre ale CSI (FOTOREPORT)
- PREMIERĂ pentru Moldova! Vom beneficia de medicamente compensate pentru tratarea mai multor boli
- Polonia: A fost desființată o fabrică de medicamente false împotriva impotenței