Reduceri pentru membrii sindicatelor. Poţi cumpăra mărfuri la preţ redus în peste 200 de puncte comerciale
Eşti membru de sindicat, ai parte de reduceri. Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova implementează proiectul Sindicard, care le oferă beneficiarilor reduceri consistente în sute de puncte comerciale din ţară. Până acum, au fost distribuite peste 4 mii de astfel de carduri.
Pentru a intra în posesia cardului, sindicaliştii trebuie să achite 20 de lei.
Sindicard îţi oferă posibilitatea să cumperi cu reduceri de până la 30% mărfuri în peste 200 de puncte comerciale. Dacă accepţi să-ţi fie transferat şi salariul pe acest card vei beneficia de asigurare de orice tip de accidente, în valoare de până la 10 mii de lei.
De exemplu, la alimentarea cu benzină de 70 de litri este reducerea de 25 de lei, la procurarea produselor alimentare într-un supermarket, în valoare de de 300 de lei, economia este de 15 lei, însă aceste cifre nu sunt finale", a declarat preşedintele CNSM, Oleg Budza.
În toată ţara, vor fi organizate seminare speciale pentru sindicalişti. Reprezentanţii băncii comerciale partenere le vor explica avantajele cardului şi modul în care poate fi folosit.
"Noi facem extrasele şi le transmitem la comercianţi. Ei fac verificările de rigoare, că au avut loc aceste tranzacţii, iar până la data de 31 transferă reducerile către bancă şi, în ultima zi din lună, reducerile se transferă pe cardurile beneficiarilor", a menţionat prim-vicepreşedintele băncii partenere, Ghenadie Cernei.
Valoarea proiectului este de peste 20 de milioane de lei. Până la sfârşitul anului, peste 80 de mii de membri de sindicat urmează să intre în posesia cardurilor de acest tip.