Referendum la Nihoreni. Alegătorii se vor pronunţa asupra revocării din funcţie a primarului
Soarta primarului satului Nihoreni, raionul Râşcani, se decide astăzi, în cadrul unui referendum local. Alegătorii se pronunţă asupra revocării din funcţie a lui Iurie Ivanov. Iniţiatorii plebiscitului sunt consilierii locali, care spun că sunt nemulţumuţi de activitatea actualului primar.
"Nu putem ajunge la un compromis cu primarul, el nu semnează deziile Consiliului. Nu se consultă cu membrii Consiliului local şi ia propriile decizii. Din această cauză am decis să organizăm acest referendum", a precizat Ivan Radomovschi consilier în Consiliul local Nihoreni.
Cei peste 2400 de oameni înscrişi pe liste sunt chemaţi să răspundă la întrebarea dacă sunt "pentru" sau "împotriva" revocării din funcţie a primarului. Pentru ca referendumul să fie declarat valabil, urmează să voteze 30 la sută dintre alegători, adică circa 802 oameni.
Sătenii au păreri împărţite despre revocarea primarului:
"Nu contează cine va fi primar, important e să fie o persoană în care să avem încredere".
"Am crezut că fiind ales acest primar va fi mult mai bine, dar nu a fost aşa".
"Este un om bun, primarul din sat nu este vinovat de ce se întâmplă".
Iurie Ivanov a vost înaintat la funcţia de primar de către PCRM, însă, după alegerile locale, a fost exclus din partid. În Consiliul local Nihoreni sunt 13 consilieri, dintre care 11 comunişti. Ultimul referendum local, declarat valabil de Comisia Electorală Centrală, a fost organizat în 2004, într-un sat din raionul Rezina.