Referendumul din Marea Britanie a destabilizat economia mondială. Care au fost efectele imediate
Rezultatele referendumului din Marea Britanie au destabilizat imediat economia mondială. Printre efectele provocate de câştigul taberei celor care optează pentru ieşirea Regatului Unit din UE este deprecierea lirei sterline, ieftinirea semnificativă a petrolului şi scumpirea aurului.
Lira sterlină a căzut imediat cu zece la sută, ajungând la minimul din 1985. Moneda a ajuns să coste 1.36 de dolari, față de prețul de 1,49 de dolari de ieri. Și euro a căzut cu 3,3 la sută față de dolar și se preconizează să continue pe trend descendent. Alte monede, precum yenul japonez sau yuanul chinez, la fel au suferit pierderi.
Băncile au fost și ele lovite serios de decizia britanicilor. Barclays și Banca Regală a Scoției au pierdut aproximativ 30 la sută din valoarea acțiunilor.
Totodată, aurul s-a scumpit cu opt la sută, iar petrolul BRENT s-a ieftinit cu cinci procente. Bursele internaționale au suferit și ele pierderi majore. Cea de la Tokyo s-a prăbușit cu opt la sută, cea mai mare cădere de la criza economică din 2008.