Reforma justiţiei, pe masa deputaţilor. Astăzi se vor decide sancţiunile disciplinare şi sistemul de salarizare a magistraţilor
Parlamentarii urmează să examineze, astăzi, cinci proiecte de legi privind reforma în justiţie. Proiectele includ sancţiuni disciplinare pentru judecători, menţionează statutul acestora şi prevăd scheme de salarizare a magistraţilor.
Parlamentarii vor examina Proiectul de Lege privind răspunderea disciplinară a judecătorilor. Acesta presupune micşorarea cu 30 la sută a salariului magistraţilor în cazul încălcării legislaţiei sau dacă vor demonstra incompetenţă profesională. Iar după eliberarea din funcţie pentru abateri disciplinare, judecătorii nu vor mai putea activa în sistem timp de cinci ani, iar preşedinţii şi vicepreşedinţii instanţelor - doi ani. Sancţiunile vor fi aplicate de Colegiul Disciplinar. Proiectul are drept scop combaterea corupţiei din sectorul justiţiei.
O altă iniţiativă legistivă se referă la testarea integrităţii profesionale. În funcţie de rezultatele testului, magistraţii riscă să fie eliberaţi din serviciu. De asmenea, deputaţii se vor exprima şi în privinţa statutului judecătorilor. Documentul prevede introducerea în Codul Penal a unei noi componente de infracţiune, şi anume „îmbogăţirea ilicită”. Aceasta prevede înăsprirea sancţiunilor pentru corupţie şi pentru abuz de putere, depăşirea atribuţiilor sau neglijenţa în serviciu.
Un alt proiect de lege prevede că judecătorii care vor ieşi la pensie de la 1 ianuarie 2014 nu vor primi concomitent salarii şi pensii aşa cum este în prezent. Magistraţii care deja s-au pensionat, vor primi salariu mai mare, însă nu le va fi recalculată pensia. De asemenea, deputaţii urmează să voteze un proiect de lege, care stabileşte modul de calculare a salariilor judecătorilor.