REFORME APRECIATE DE AMERICANI. Sistemul financiar-bancar din Moldova a înregistrat progrese
Guvernul Republicii Moldova şi Banca Naţională au înregistrat progrese, în ultimii trei ani, în procesul de consolidarea a sistemului financiar-bancar. Aprecierea vine din partea lui George Kent, asistentul adjunct al Secretarului de Stat din SUA pentru afaceri europene.
În cadrul unei întrevederi cu ministrul Finanțelor, Ion Chicu, şi guvernatorul BNM, Octavian Armașu, oficialul american şi-a exprimat speranţa că eforturile autorităţilor din ţara noastră vor continua în acelaşi ritm.
Discuţiile s-au axat şi pe cooperarea cu Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială, dar şi posibilităţile de dezvoltare a relaţiilor comerciale dintre Moldova şi Statele Unite.
În context, George Kent a menţionat că SUA vor susţine mai departe ţara noastră pe calea modernizării şi va colabora cu orice guvern, care va fi învestit la Chişinău.
Delegația Republicii Moldova participă, în aceste zile, la ședințele de primăvară ale FMI și ale Grupului Băncii Mondiale, care se desfășoară la Washington.