Reformele din justiție și lupta împotriva corupției, discutate în cadrul unui forum moldo-român
România încurajează continuarea reformelor în domeniul justiției și lupta împotriva corupției în ţara noastră. Declarațiile au fost făcute la Chișinău de către oficialii de la București care participă la Forumul moldo-român în domeniul justiției.
Totodată, ei au apreciat faptul că Moldova înregistrează deja progrese la acest capitol. Printre oaspeţii de peste Prut prezenți la eveniment sunt ministrul Justiției Raluca-Alexandra Prună și şefa Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi.
Oficialii români au menționat că autoritățile de la Chișinău au toată susținerea din partea Bucureștiului în procesul de reformare a justiției.
"Este din punctul de vedere al cetățenilor un timp al faptelor. S-a reușit repornirea unui motor de reforme în Republica Moldova. Suntem aici să vă împărtășim din experiența pe care România o are", a spus ministrul Justiției al României, Raluca-Alexandra Prună.
"Anul curent, a înregistrat primele semne pozitive pe latura legislativă și aplicării legii concretizate prin adoptarea pachetelor de reforme a Procuraturii Generale și în sectorul integrității. Reformele demarate și progresele înregistrate de la începutul acestui an și până acum de autoritățile de la Chișinău au fost remarcate nu numai la București, dar și în alte capitale importante ale lumii", a declarat ambasadorul României în Moldova, Daniel Ioniţă.
Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a menționat că va depune tot efortul ca domeniul justiției să câștige credibilitatea oamenilor.
"Tot ceea ce acum un an sau doi părea imposibil de imaginat că s-ar produce vreodată în Moldova, se întâmplă. Toți trebuie să plătească nota de plată, iar noi parlamentarii suntem obligați să oferim acest instrument oamenilor legii", a specificat președintele Parlamentului, Andrian Candu.
La rândul său, ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, a declarat că autoritățile au reușit să înlăture restanțele în ce priveşte realizarea reformelor în justiție.
"Restanțele pe strategia de reformă a sectorului justiției a fost primul indicator și primul argument la răcirea relațiilor diplomatice dintre Republica Moldova și partenerii săi de dezvoltare", a relatat ministrul Justiției, Vladimir Cebotari.
Forumul moldo-român în domeniul justiției va continua și vineri, 11 noiembrie.