Regele belgienilor Albert al II-lea a fost cel care timp de două decenii şi-a dedicat puterea şi energia unificării unei societăţi ameninţate de conflictele dintre comunităţile flamandă şi francofonă. A decis, însă, că este mai bine să plece acum, iar fiul său Philippe să devină cel de-al şaptelea suveran belgian de la separarea de Olanda, în 1830. 

Albert al II-lea a urcat pe tron pe 9 august 1993, după decesul subit al fratelui său, regele Baudouin, care nu a avut copii. Pe atunci, belgienii au fost surprinşi că monarh nu a devenit fiul său Philippe. Considerat petrecăreţ şi amator de lux, Albert nu părea să fie dispus să facă sacrificii în numele regatului.

Totuşi, impresia generală s-a schimbat cu timpul. Albert al II-lea a devenit unul dintre ultimele simboluri ale unităţii fragile a ţării, când conflictul politic dintre francofoni şi flamanzi s-a agravat. Acum, la 79 de ani, pare să fi obosit şi abdică, în pofida noilor alegeri legislative de mare risc, din mai 2014.

Albert al II-lea şi regina Paola au trei copii: Philippe, moştenitorul tronului, născut în 1960, apoi Astrid şi Laurent. În 1999, actualul suveran a recunoscut existenţa unui copil născut în afara căsătoriei. 

Prinţul Philippe, care îi succede la tron, trebuie să demonstreze că are aptitudinea de a domni şi de a contibui la menţinerea stabilităţii într-o ţară divizată de secole. Considerat prea timid pentru domnie, el a condus zeci de misiuni economice în toată lumea. Soţia sa, prinţesă Mathilde, în vârstă de 40 de ani, este extrem de populară şi va deveni prima regină de origine belgiană din istoria regatului. 

Regele din Belgia este simbolul unităţii ţării, iar misiunile monarhiei sunt de ordin public şi politic. Suveranul reprezintă statul la diverse întâlniri internaţionale. Din punct de vedere politic, regele desemnează prim-ministru, iar din punct de vedere constituţional reprezintă puterea executivă pe care în practică o deleagă Guvernului. 

Monarhia din Belgia este singura din Europa în care Regele nu urcă pe tron, automat, la decesul predecesorului. Noul suveran este obligat să depună un jurământ constituţional, prin care se angajează să respecte legile şi să apere independenţa şi integritatea teritorială a statului.

După formarea unui nou Guvern, care are loc de cele mai multe ori, în urma unor alegeri, este numit un "informator". Acesta are rolul de a-l anunţa pe Rege despre rezultatul alegerilor şi despre partidele care sunt capabile să formeze o coaliţie de guvernământ. De cele mai multe ori, informatorul este persoana cea mai susceptibilă de a deveni prim-ministru. 

Monarhul Belgienilor are puterea să numească şi să destituie miniştrii, este responsabil de aplicarea legilor şi poate propune legi Parlamentului. În calitate de şef al statului, regele pormulgă legile votate. Totuşi, potrivit Constituţiei, acesta nu poate să acţioneze singur, întrucât are nevoie şi de semnătura ministrului de resort în luarea deciziilor. 

Regele este şi comandantul forţelor armate belgiene.

În martie 2013, un sondaj de opinie publicat de "Le Soir" arăta că peste 50 la sută dintre cetăţenii belgieni, în principal valoni şi bruxellezi, consideră că Prinţul Philippe va fi un rege bun.