Regele Juan Carlos a abdicat. La miezul nopţii, Spania va avea un nou monarh
Embed:
Regele Juan Carlos al Spaniei a renunţat oficial la tron, în favoarea fiului său, prinţul Felipe. Suveranul a semnat actul abdicării, ultima lege din domnia sa de 39 de ani. Ceremonia solemnă a avut loc la Palatul Regal din Madrid, în prezenţa a doar 160 de invitaţi.
La miezul nopţii, prinţul moştenitor Felipe de Asturias va deveni monarh al Spaniei. Mâine dimineaţă, noul rege va depune jurământul în faţa camerelor reunite ale legislativului spaniol, în prezenţa a sute de politicieni. De la eveniment va lipsi fostul suveran care şi-a dorit să nu-l eclipseze pe fiul său.
Regele Spaniei Juan Carlos şi-a câştigat popularitatea după ce a condus ţara în tranziţia spre democraţie, în perioada care a urmat dictaturii franchiste.