Regele Mihai în presa internațională. Ce scrie despre funeraliile Majestăţii
Presa intrenaţională scrie despre zecile de mii de oameni care şi-au prezentat ultimele omagii la catafalcul regelui, iar peste Prut, unul dintre site-urile de ştiri marchează chiar cu doliu prima pagină.
Doliu pe prima pagină a ziarului online din Republica Moldova „deschide.md”, publicată în întregime alb-negru. "Adio, Majestate!" scrie pe antet.
Publicaţia scrie despre satul ce poartă numele uneia dintre reginele României, unde staegurile au fost coborâte în bernă pentru Regele Mihai, în ciuda faptului că preşedintele moldovean a refuzat să declare doliu naţional, scrie Digi24.ro.
"Lecție de demnitate pentru antiromânul Dodon: Un sat din raionul Soroca este în doliu în memoria Regelui Mihai". Despre acelaşi gest citim şi în Timpul: Locuitorii comunei Regina Maria deplâng moartea "Regelui Mihai I al tuturor românilor". Sătenii au plecat capetele pentru un minut de reculegere, relatează jurnaliştii moldoveni.
Basarabenii au adus flori şi au aprins lumânări la sediul Ambasadei României la Chişinău şi au lăsat mesaje de condoleanţe, consemnează şi Ziarul Naţional din Republica Moldova, sub titlul „OMAGIU pentru Regele Mihai: Basarabenii vin cu flori și lumânări la Ambasada României și lasă mesaje în Cartea de Condoleanțe".
Despre omagiile aduse Regelui Mihai scrie şi publicaţia franceză Paris Match. Mii de români de toate vârstele s-au perindat cu flori şi lumânări la Palatul Regal din Bucureşti. Au stat ore întregi la rând pentru a se putea înclina în faţa sicriului, scrie revista franceză.
Peste Ocean, LA Times a publicat un articol în care descrie funeraliile de la Bucureşti: „Mii de oameni îndoliaţi îşi iau rămas-bun de la Regele Mihai al României”
Iar ziarul Christian Science Monitor scrie că moartea ultimului suveran al românilor s-a întâmplat într-o perioadă în care ţara trece prin tulburări politice şi că nu puţini - fac comparaţia între actuala clasă politică şi regele Mihai.