Regimul sirian a lansat luni un atac împotriva rebelilor din sudul ţării
Regimul sirian a lansat luni un atac împotriva rebelilor într-o provincie din sudul țării, în ciuda unui armistițiu, a precizat o organizație neguvernamentală, însă media de stat relatează că atacul a fost îndreptat împotriva jihadiștilor, potrivit AFP, citat de Agerpres.ro.
Atacul din provincia Sweida a început luni dimineață, la aproximativ 24 de ore de la intrarea în vigoare în această zonă a unei încetări a focului, încheiată sub egida Rusiei, Statelor Unite și Iordaniei și care se aplică de asemenea în provinciile Deraa și Quneitra, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).
"Forțele regimului, sprijinite de aviație, au lansat atacul împotriva unui sector din nord-estul orașului Sweida", a declarat OSDO, anunțând ciocniri la sol între trupele proguvernamentale și grupuri de rebeli.
Potrivit directorului Observatorului, Rami Abdel Rahman, grupurile de rebeli vizate sunt susținute de coaliția internațională condusă de Statele Unite ce luptă împotriva grupării jihadiste Stat Islamic (SI) în Siria și Irakul vecin.
Regimul a luat sub control mai multe sate și dealuri în sector, a adăugat el.
Dar potrivit agenției oficiale de presă siriene SANA, teritoriile capturate erau în mâinile SI. 'Forțele și aliații noștri au capturat sate și coline după ce au eliminat un mare număr de teroriști ai SI", a relatat SANA.
Potrivit OSDO, violențe sporadice au fost observate de asemenea în ultimele 24 de ore în provincia Deraa, unde au avut loc schimburi de focuri între rebeli și forțele proguvernamentale.
Încetarea focului a intrat în vigoare în ajunul unei a șaptea runde de negocieri de pace între opoziție și regimul sirian la Geneva, sub egida ONU.
- Atac chimic în Siria: 72 de civili uciși, dintre care 20 de copii
- Ankara declară că Guvernul sirian deţine în continuare arme chimice
- Raid accidental în Siria: 18 militanți au murit
- Patru orașe din Siria, evacuate. Mii de oameni urmează să părăsească zonele
- ATENTAT în ajun de Paște: Cel puțin 16 morți după un atac asupra unor autobuze, în Siria
- Un avion american A DOBORÂT o aeronavă a guvernului sirian