Regina Marii Britanii întâmpinată cu proteste în Irlanda
Regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a fost întâmpinată în capitala Irlandei cu proteste. Un grup de circa 150 de naţionalişti irlandezi au purtat pancarde cu mesaje anti-britanice şi au scandat lozinci anti-regale. Poliţia a fost nevoită să intervină, după ce mai mulţi protestatari au aruncat cu bombe fumigene şi au încercat să spargă cordonul poliţiştilor.
Manifestanţii au scandat "Britanicii afară" în semn de protest faţă de vizita reginei în Irlanda. Manifestaţia a avut loc cu o jumătate de oră înainte ca suverana să participe la depunderea unei coroane de flori la Grădina Amintirilor, monument ridicat în memoria celor care au luptat pentru obţinerea independenţei Irlandei.
Elisabeta a II-a însoşită de ducele de Edinburgh a ajuns, ieri, la Dublin în prima vizită oficială a unui monarh britanic din ultimii o sută de ani. Astăzi, regina va depune o coroană de flori şi la memorialul irlandezilor decedaţi în timpul Primului Război Mondial, în timp ce purtau uniformă britanică, în semn de "recunoaştere a istoriei comune a celor două ţări".