Regizorul Quentin Tarantino şi-a anunţat retragerea din activitate
Regizorul Quentin Tarantino a confirmat, într-o conferinţă care a avut loc joi în San Diego, că intenţionează să se retragă din activitate după cel de-al zecelea film al său şi că ar considera că a avut o carieră de succes dacă ar fi recunoscut drept unul dintre cei mai buni regizori din toate timpurile, informează Variety, potrivit Digi24.ro.
Tarantino, care a regizat şi a scris scenariile pentru opt filme, a mai spus că este mulţumit de cariera lui şi că îi face plăcere să creeze proiecte de la zero şi apoi să le urmărească în procesul de dezvoltare, potrivit News.ro.
"Îmi dă o satisfacţie incredibilă să mă uit în urmă şi să mă gândesc că a existat un moment în care eram cu un stilou în mână, aşezat la o masă, în faţa unei foi goale", a spus Tarantino.
Regizorul a mai declarat că speră să lase o impresie de durată în cinematografie, pentru următoarele generaţii.
"Felul în care definesc succesul este atunci când îmi voi fi încheiat cariera şi voi fi considerat unul dintre cei mai buni regizori din toate timpurile. Asta ar însemna succes. Şi, mergând mai departe, voi fi având succes dacă voi fi considerat un mare artist, nu doar un mare regizor", a mai spus Quentin Tarantino.
Regizorul a dat de înţeles anterior că următorul său proiect va fi un film cu gangsteri, cu acţiunea plasată în Australia, în anii 1930.
Tarantino mai lucrează la un proiect care are legătură cu fascinaţia lui pentru anul 1970.
Quentin Tarantino, născut pe 27 martie 1963, este un regizor, scenarist, producător şi actor american. Opera lui Tarantino denotă o cunoaştere enciclopedică a artei cinematografice, iar stilul lui se remarcă printr-o naraţiune postmodernistă şi nonlineară, dialoguri elaborate, adeoseori punctate cu referiri la cultura populară, dar mai ales prin scene profund estetice, dar de o violenţă extremă, inspirate din filme de "categorie B", de arte marţiale şi cele incluse în categoria "western spaghetti".
Quentin Tarantino a creat pelicule care au marcat cinematografia actuală, precum "Reservoir Dogs", "Pulp Fiction", "Jackie Brown", cele două pelicule din seria "Kill Bill", "Inglorious Basterds" şi "Django Unchained".
Cineastul american a câştigat două premii Oscar, două Globuri de Aur, două premii BAFTA şi prestigiosul trofeu Palme d'Or la Festivalul de la Cannes.
- Regizorul Quentin Tarantino a renunţat să filmeze o nouă producţie cinematografică
- Filmul turcesc "Winter Sleep" a cucerit marele premiu la Festivalul de la Cannes
- Un actor austriac s-a ales cu o stea pe Hall of Fame din Hollywood
- Luptătorul moldovean Vitalie Matei se pregăteşte să dea ochii cu italianul Jacopo Tarantino
- Hotărâţi rău! Poliţiştii din New York vor boicota filmele lui Tarantino
- Celebrul Quentin Tarantino va primi o stea pe Walk of Fame din Hollywood