Regretatul prozator și publicist Ioan Mânăscurtă va fi petrecut marți pe ultimul drum
Regretatul prozator și publicist c va fi petrecut marți pe ultimul drum. La ora 17:00, sicriul a fost depus la biserica "Sfânta Teodora de la Sihla" din Capitală pentru ca toţi cei care l-au apreciat şi cunoscut să-și poată lua rămas bun.
Ioan Mânăscurtă s-a stins din viaţă sâmbătă în urma complicaţiilor provocate de COVID-19. Marți, la ora 11:00, la biserica "Sfânta Teodora de la Sihla" va avea loc slujba de pomenire, apoi cortegiul funerar se va îndrepta spre Cimitirul Central de pe strada Armenească din Capitală. Înmormântarea va avea loc la ora 12:50.
Ioan Mânăscurtă s-a născut la 28 aprilie 1953 în raionul Drochia. Între 1970-1975, și-a făcut studiile la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie, specialitatea ziaristică. În 1979, a debutat cu volumul de interviuri și eseuri "Noi și gândurile noastre", urmat de cărțile "Bărbații Universului", "Lecția de suflet", "Artefact" şi "Mâine când ne vom întâlni pe Pământ".
Din 2015, biblioteca din satul natal îi poartă numele. Ioan Mânăscurtă a fost decorat cu Ordinul "Gloria Muncii".