Regulamentul pentru acordarea compensațiilor în cadrul programului ”Prima Casă”, finalizat
Regulamentul pentru acordarea compensațiilor în cadrul programului Prima Casă este gata. Documentul ar urma să fie aprobat la ședința de miercuri a Guvernului. Subiectul a fost discutat în debutul ședinței Cabinetului de miniștri.
"Regulamentul este pregătit și o să-l transmitem pentru avizare", a spus ministrul Finanțelor.
"Până nu este adoptat actul normativ, oamenii nu știu cum să acționeze. O să discutăm care este ordinea de avizare. Vreau să se intample în regim de urgență", a declarat premierul Natalia Gavrilița.
Prim-ministrul a mai menționat că executivul va munci în regim alert pe motiv că se încheie sesiunea parlamentară și sunt multe proiecte care trebuie avizate sau adoptate.
Amintim că, deputații au aprobat în prima lectură proiectul de lege prin care se plafonează majorarea ratei dobânzilor pentru creditele active în cadrul Programului de stat ”Prima Casă”. Astfel, majorarea ratei dobânzii nu va depăși 4 puncte procentuale o dată la 6 luni, iar pe parcursul a 12 luni consecutive nu va depăși 6 puncte procentuale.
Proiectul a fost elaborat după ce rata dobânzii a crescut cu 5,35 puncte procentuale, de la 7.37% la 12.72%. Astfel, odată cu adoptarea legii, creșterea dobânzii va fi redusă cu 1.35 puncte procentuale.