Reguli dure la Roma: Turiştii nu au voie să se aşeze pe Treptele Spaniole
Reguli tot mai stricte pentru turiştii din Roma. Mai nou, este interzis să te aşezi pe celebrele Trepte Spaniole, cu atât mai mult consumul băuturilor de sau a alimentelor. Pentru cei care nu se conformează, sunt prevăzute amenzi între 150 şi 400 de euro. Până a-i sancţiona, poliţiştii au grijă să atenţioneze turiştii să se ridice de pe scări.
Aşa cum era de aşteptat, noile reguli nu sunt tocmai pe placul unora. Alţii însă spun că măsura ar putea influenţa reducerea aglomeraţiei din zonă.
"Nu sunt de acord cu aceste amenzi. Locul acesta e aşa frumos, dar oboseşti la un moment dat şi vrei să te aşezi. De exemplu, un băieţel, care era cu tatăl său a obosit şi s-a aşezat. Un poliţist s-a apropiat şi i-a cerut să se ridice."
"Susţin această regulă. Dacă aşa s-a decis, vom respecta regulamentul. Nu am nicio problemă cu asta."
Faimoasele Trepte Spaniole, care duc spre Piaţa Spaniei, au fost redeschise în 2016, după un an de renovări, timp în care marmura a fost curăţată de petele de cafea sau de vin, a fost îndepărtat galbenul provocat de sursele de poluare.
Exista totuşi riscul că oamenii fără adăpost, dar şi vânzătorii ambulanţi ar putea reveni pe scări. Unii au sugerat închiderea Treptelor pe timp de noapte, primarul Romei însă a exclus această propunere şi a promis că va reuşi să menţină ordinea cu ajutorul poliţiei. Anterior, autorităţile locale au interzis strângerea monedelor din fântânile arteziene, scăldatul în acestea şi consumul alcoolului în stradă.