Reguli noi pentru şcolile auto. IATĂ ce schimbări vor avea loc în premieră
Şcolile auto din Moldova vor activa după alte reguli. Ministerul Educaţiei a elaborat, în premieră, un regulament special şi îşi propune să acorde o mai mare atenţie profesionalismului cadrelor didactice şi bazei tehnico-materiale a acestor instituţii. Documentul a fost propus spre dezbateri publice şi urmează a fi discutat la Guvern.
Până în anul 2010, şcolile auto funcţionau în baza unei licenţe acordate de Camera de Licenţiere. De atunci, aceste instituţii au trecut în subordinea Ministerului Educaţiei, cel al Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor şi a Ministerului Afacerilor Interne. Dar nicio autoritate nu putea sista activitatea şcolilor auto, în caz de nereguli.
"Cel care doreşte să presteze servicii educaţionale în domeniul dat va şti precis cum trebuie să arate o clasă cum trebuie să fie dotat automobilul", declară Veaceslav Nicic, specialist la Ministerul Educaţiei.
Reprezentanţii unor şcoli auto susţin că instituţiile ar trebui verificate mai strict.
"Mulţi dintre instructori au uitat ce înseamnă o metodologie corectă", consideră directorul unei şcoli auto.
Documentul, elaborat de Ministerul Educaţiei, conţine şi prevederi referitoare la şoferi. Regulamentul prevede condiţii mai simple pentru şoferii care vor dori să obţină o altă categorie. Aceştia nu vor mai fi nevoiţi să înveţe încă un ciclu de lecţii şi vor studia doar materialul nou.
Şi şoferii au pretenţii în legătură cu activitatea şcolilor auto.
"Şcolile auto nu ar trebui să vândă permise de conducere", spune un conducător auto.
"Ar trebui de înăsprit regulile de circulaţie, experienţa la volan mai multe ore", consideră un şofer.
Recent, au fost modificate şi regulile de susţinere a examenelor auto. Astfel, din august, orice solicitant care a urmat cursurile de şoferie poate susţine testele ori de câte ori este necesar, până ia permisul. De asemenea, examenele pot fi susţinute la orice centru specializat din ţară, iar toate sălile unde vor avea loc testele urmează să fie monitorizate video.