REGULI NOI PENTRU ZBORURI. Deţinerea biletului retur ar putea să nu fie obligatorie
Autorităţile vor cere companiilor aeriene, care îi obligă pe pasageri să cumpere bilet tur-retur, să renunţe la această practică. Anunţul a fost făcut de ministrul Economiei şi Infrastructurii, Octavian Calmîc.
"În timpul apropiat noi o să facem un şir de recomandări atât companiei Air Moldova cât şi celorlalte alte companii care există în ţară să îşi ajusteze regulamentele sale interne şi să scoată aceste clauze, care în viziunea noastră sunt prea restrictive. Este o măsură prea abuzivă", a declarat Octavian Calmîc, ministrul Economiei şi Infrastructurii.
Problema a ajuns în spaţiul public, după ce ar fi fost depuse mai multe sesizări din partea pasagerilor care primeau refuz la îmbarcare din cauza lipsei biletului de retur. Totuşi, moldovenii cu paşaport biometric vor trebui să-şi asume unele riscuri.
La sosire într-o ţară europeană, autorităţile de pe loc vor fi în drept să vă solicite, pe lângă rezervarea la hotel sau invitaţia de la rude, şi o dovadă că veţi reveni în Republica Moldova peste 90 de zile. Companiile aeriene susţin că, doar în ultimii doi ani, au înregistrat pierderi de sute de mii de euro, după ce mai mulţi cetăţeni moldoveni au fost întorşi din drum de autorităţile străine. Potrivit Convenţiei de la Chicago, în astfel de situaţii companiile îşi asumă toate cheltuielile.
"Pasagerul când ajunge în statul membru al Uniunii Europene, până la controlul poliţiei de frontieră este anunţat despre faptul că nu întruneşte condiţiile de călătorie. Singura metodă de a-l aduce pe pasager acasă este pe cale aeriană, dat fiind faptul că dumnealui nici nu a intrat încă în statul în care pleca", a spus Sorin Călugăreanu, director Departamentul juridic Air Moldova.
Potrivit Agenţiei pentru Protecţia Consumatorului, îngrijorările companiilor avia sunt justificate.
"Obligativitatea de a dispune de bilet tur-retur este o condiţie obligatorie în cazul când consumatorul este turist, când pleacă undeva în ţările Shenghen. Atât timp cât consumatorul este informat nu este o încălcare a dreptului consumatorului despre faptul ce acte trebuie să deţină la momentul plecării şi în calitate de cine pleacă", spune Natalia Storceac, şef-adjunct Direcţia control produse industriale şi servicii.
Potrivit Air Moldova, în 2015 în ţară au fost întorşi 872 de cetăţeni, care nu au respectat condiţiile de intrare în ţările Uniunii Europene.