REGULI și OBLIGAȚII. Cum va fi organizat Paştele Blajinilor în mai multe raioane din țară
Embed:
Fără mâncare şi băutură, am venit, i-am pomenit pe cei răposaţi şi ne-am dus. Aşa va fi organizat Paştele Blajinilor în localităţile din Ialoveni, spune preşedintele raionului. Decizia a fost luată de Comisia Teritorială de Sănătate Publică. În unele sate, Paştele Blajinilor va fi marcat două zile, iar în altele - trei zile. Oamenii îşi vor pomeni răposaţii pe rând, astfel încât să fie evitată aglomerarea, ne-a spus Mihail Silistraru, preşedintele raionului. Totodată, pe teritoriul cimitirelor localnicii vor fi obligaţi să poarte măşti şi nu vor avea voie să aducă mâncare şi băutură.
"Oamenii se pot duce în cimitire duminică şi luni. Excepţie fac localităţile Ialoveni, Costeşti, Rezeni, care-s mari. Acolo trei zile, sâmbătă, duminică şi luni, ca să nu se adune multă lume. Preoţii o să le spună, mahalaua asta vin duminică, mahalaua asta vin luni, fără mâncare, fără băutură, am venit, am pomenit şi ne-am dus", a menționat Mihail Silistraru, preşedintele raionului Ialoveni.
Vor putea să-şi pomenească răposaţii de Paştele Blajinilor şi oamenii din Edineţ. În cimitire vor avea voie doar un număr limitat de persoane, la fiecare mormânt nu se vor admite mai mult de opt oameni, care trebuie să fie rude de gradul întâi, iar purtarea măştii va fi obligatorie. Totodată, fiecărei persoane i se va măsura febra, iar cei cu simptome de răceală nu vor fi lăsaţi să treacă. Cu respectarea unor norme sanitare va fi organizat Paştele Blajinilor şi la Orhei. Preşedintele raionului, Dinu Ţurcanu, ne-a spus la telefon că oamenii vor putea să-şi pomenească răposaţii trei zile: sâmbătă, duminică şi luni. În satele din Cahul localnicii nu vor putea merge la mormintele răposaţilor de Paştele Blajinilor. Preşedintele raionului, Marcel Cenuşă, ne-a spus că, după lungi dezbateri, s-a decis interzicerea accesului în cimitire.
"Au fost mai multe discuţii, dar având în vedere că raionul a fost în cod roşu, de asta s-a luat această decizie. Avem sate care se află în cod galben, cod verde, dar cu părere de rău comisia a decis pentru toate localităţile din Cahul", a spus Marcel Cenușa, preşedintele raionului Cahul.
La Teleneşti încă nu a fost luată o hotărâre în acest sens. Preşedintele raionului, Mariana Ombun, ne-a declarat la telefon că aşteaptă o decizie de la Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică. În cazul în care, reprezentanţii CNESP nu se vor pronunţa, atunci autorităţile locale vor decide abia vineri dacă cimitirele vor fi sau nu deschise de Paştele Blajinilor.