Reguli stricte: Dacă vrei să intri în această țară trebuie să predai toate parolele personale la vamă
Procesul de control vamal este oricum destul de complicat, însă recenta lege din Nouă Zeelandă duce asta la cu totul un alt nivel. Se menționează explicit faptul că trebuie să-ți predai parolele pentru accesarea și deblocarea tuturor echipamentelor electronice aflate în posesia ta.
Statele Unite ale Americii a fost prima țară care a început să ceară datele de autentificare pe rețele sociale, în momentul în care intrai în țară. Legalitatea a fost neclară și unii au clasificat-o ca o invadare a intimității.
În trecut, ca în orice aeroport, autoritățile din Noua Zeelandă te puteau opri să-ți verifice bagajele și să-ți analizeze gadgeturile pe care le ai la tine. Dacă nu aveai parolă la telefon sau pe laptop, îți puteau accesa și informațiile stocate.
Dacă ți-ai uitat parola sau eșți suficient de tensionat încât să nu-ți poți debloca gadgeturile, rișți o amendă de 5000 de dolari. Este însă important de reținut că oficialii trebuie să aibă ”un grad rezonabil de suspiciune cu referire la tine” pentru a-ți solicita datele respective. Cu alte cuvinte, în lipsa unui comportament suspect, este puțin probabil să fii luat în vizor, relatează playtech.
”Este o căutare de tip fișier cu fișier pe telefonul tău. Nu mergem în cloud. Îți examinăm telefonul în timp ce se află pe mod avion.” A declarat purtătorul de cuvânt al Autorității Vamale din Noua Zeelandă.
În mod previzibil, mai mulți avocați pentru drepturile omului s-au opus noii legi și au clasificat-o ca fiind un abuz.