Regulile pentru elevi, profesori, dar și părinți privind desfășurarea procesului de învățământ în școlile și liceele din Capitală
Peste 960 de elevii au participat la careul de la Liceul "Gaudeamus".
În acest an, procesul de învățământ în școlile și liceele din Capitală va fi diferit, în contextul pandemiei de COVID-19. Astfel, părinții și elevii vor trebuie să fie vigilenți și să respecte mai multe măsuri de protecție.
Într-un comunicat de presă emis de Primăria Capitalei, au fost indicate câteva recomandări pentru elevi, profesori, dar și părinți de care vor trebui să țină cont în procesul de studii:
- Vor respecta distanța de cel puțin 1,5 metri față de colegii din clasă, profesorii și alte persoane, în ograda școlii, la intrarea în școală, pe coridoare (vor urma indicatoarele), în clasă, la cantină, la blocul sanitar.
- Se vor așeza zilnic în aceeași bancă din clasă, păstrând distanța de 1,5 metri în spate și lateral, față de ceilalți colegi.
- Vor veni și vor pleca de la școală conform intervalelor de timp stabilite, evitând aglomerația, inclusiv în timpul verificării temperaturii corpului, dimineața.
- Își vor spăla mâinile cu apă și săpun sau vor folosi dezinfectant: după intrarea în școală, în clasă, înainte de pauza de masă, după tuse și strănuturi, înainte de aplicarea și după scoaterea măștii de protecție și la fiecare 2 ore.
- Nu vor folosi în comun rechizite școlare, telefoane mobile, tacâmuri, pahare sau alte lucruri care aparțin colegilor de clasă sau altor persoane.
- Vor urma regulile de igienă și protecție de pe posterele informative afișate în școală. Astfel, elevii vor fi mereu informați despre măsurile de prevenire a răspândirii virusului Covid-19.
- Vor purta mască de protecție, care va acoperi nasul și gura, atunci când nu poate fi respectată distanța fizică sau la indicația medicului.
- Nu vor face experimente în laboratoare, la lecțiile de chimie, fizică sau biologie.
- Vor face orele de educație fizică în aer liber, fără a folosi inventarul sportiv.
- Vor sta acasă și vor anunța medicul de familie, dacă vor avea simptome precum: temperatura corpului mai mare de 37 oC, tuse, scurgeri nazale, probleme respiratorii.
- În cazul în care se depistează că rezultatul testului la Covid-19 al elevului este pozitiv, părinții acestuia vor informa imediat dirigintele clasei.
- Vor respecta măsurile de protecție și igienă privind prevenirea răspândirii Covid-19, acasă și în locurile publice.
- Se recomandă tuturor elevilor să evite locurilor publice aglomerate.
Citește și: Părinții pot vedea scenariile după care vor activa școlile din Capitală prin intermediul unei hărți online