Relaţiile dintre Republica Moldova şi Statele Unite, discutate de către Tudor Ulioanovschi şi asistentul adjunct al Secretarului de Stat al SUA
Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, a discutat cu asistentul adjunct pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice al Secretarului de Stat al Statelor Unite ale Americii, George P. Kent astăzi, 5 decembrie, despre avansarea dialogului politic bilateral, cooperarea sectorială, asistenţa financiară oferită Republicii Moldova prin intermediul Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), precum și alte probleme de interes comun.
În cadrul dialogului, Ministrul Tudor Ulianovschi a punctat amplificarea dialogului politic bilateral atât la nivel guvernamental, cât şi legislativ, fapt ce contribuie, în opinia șefului diplomației moldovenești, la o mai bună configurare a cooperării dintre Republica Moldova şi Statele Unite ale Americii.
Interlocutorii au nuanţat priorităţile privind valorificarea Dialogului Strategic RM – SUA, pe parcursul anului 2019.
Totodată, în cadrul discuţiei a fost reliefată buna cooperarea dintre cele două ţări în cadrul organizaţiilor internaţionale, în special în agenţiile specializate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Şeful diplomaţiei moldoveneşti a apreciat sprijinul şi asistenţa Statelor Unite ale Americii în implementarea reformelor structurale în Republica Moldova.
Asistentul adjunct al Secretarului de Stat al SUA a reiterat interesul comun pentru sporirea capacităţilor instituţionale ale Republicii Moldova, în vederea combaterii influenţei din exterior, menționând interesul administrației de la Washington de a dezvolta relațiile cu țara noastră, de a susține eforturile de reformare a tuturor domeniilor, având la bază principiile unui stat democratic și de drept.
- Federica Mogherini despre Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare: Europa nu trebuie să devină dinou un câmp de luptă
- Rusia avertizează că va reacţiona simetric SUA, care are un PROIECT BALISTIC
- Perspectivele cooperării autorităților moldovene cu Europol au fost discutate la Haga
- SUA rămâne partenerul strategic al Republicii Moldova. Pavel Filip a discutat cu George Kent, asistentul adjunct pentru Afaceri Europene și Eurasiatice al Secretarului de Stat al SUA