Relaţiile dintre ţările occidentale şi Rusia se înrăutăţesc în contextul evenimentelor sângeroase din Ucraina
Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel, au avertizat Rusia că va urma a treia rundă de sancţiuni, dacă destabilizarea din Ucraina va continua. În acelaşi timp, la şedinţa Consiliului de Securitate ONU, convocat de urgenţă de Rusia, cele două ţări aflate în conflict s-au acuzat reciproc de ipocrizie şi standarde duble.
"Suntem uniţi în ceea ce priveşte determinarea de a sacţiona Rusia pentru acţiunile sale. Suntem uniţi în determinarea noastră de a respecta Articolul 5 al Tratatului de Securitate semnat de ţările membre NATO, iar avioanele germane se vor alătura patrulării NATO deasupra ţărilor baltice. Suntem uniţi în ceea ce priveşte susţinerea pentru Ucraina", a spus Barack Obama.
La rândul său, cancelarul german, Angela Merkel, s-a referit la alegerile prezidenţiale din ţara vecină: "Data de 25 mai nu este departe. Dacă situaţia nu se va stabiliza până atunci, sancţiunile nu vor putea fi evitate. Nu asta ne-am dorit, am propus mai multe căi diplomatice de rezolvare a situaţiei. Depinde de Rusia ce va alege."
Şi secretarul general al ONU, Ban ki moon, şi-a manifestat îngrijorarea faţă de evenimentele din Ucraina şi a cerut eliberarea imediată a observatorilor OSCE şi a militarilor ucraineni luaţi ostatici de separatiştii proruşi din Slaveansk. Iar adjunctul secretarului general NATO şi fostul ambasador al Americii în Rusia, Alexander Vershbow, a declarat că datorită evenimentelor din Ucraina, Alianţa Nord Atlantică este nevoită să trateze Rusia în calitate de inamic.
De cealaltă parte, ambasadorul Rusiei la ONU, Vitali Ciurkin, a acuzat ţările occidentale de amestec în treburile interne ale Ucrainei. De asemenea, oficialul a ameninţat că vor urma consecinţe grave dacă operaţiunile militare iniţiate de Kiev în estul ţării nu vor fi stopate.