Remedii naturiste care te ajută să scapi de herpes peste noapte
Cum scap de herpes. La schimbarea anotimpurilor, când imunitatea este scăzută, se creează în organism mediul favorizant apariției herpesului, o afecțiune a pielii provocată de virusul Herpes simplex de tip I. Acesta este contractat de mai toată lumea, încă din primii ani ai vieții.
Odată pătruns în organism, Herpes simplex rămâne în stare latentă și se manifestă prin vezicule pline cu lichid ce apar în zona gurii, pe buze, la colțurile gurii sau lângă nas, scrie femeia.ro. Veziculele prind repede coajă, care se usucă și cade fără a lăsa urme.
Dacă ești vigilentă de la primele simptome (senzație de cald și furnicături în jurul gurii), poți scăpa de neplăcutul herpes chiar înainte de a erupe, prin aplicarea de gheață sau comprese cu ulei de măsline.
Dacă răul deja s-a produs, e bine să nu disperi: există suficiente leacuri din plante:
Ulei esenţial de arbore de ceai – are atât proprietăţi antivirale şi antifungice puternice, cât şi un puternic efect calmant. Aplici pe zona infectată o picătură nediluată, scrie Realitatea.net.
Roiniță – are excelente efecte antivirale; de aceea, unguentul cu roiniță este recomandat cu căldură în tratarea herpesului bucal.
Lumânărică – este dovedit științific efectul pe care-l au florile de lumânărică împotriva virusului Herpes simplex; se recomandă 7-8 picături de tinctură, diluate în apă călduță, zilnic.
Roșie – sucul de roșii este recomandat pentru curățarea zonei afectate.