REMIZĂ ÎN NORTH WEST DERBY. Manchester United a remizat cu FC Liverpool, scor 1-1
Manchester United a pus capăt seriei impresionante de 17 victorii ale rivalei FC Liverpool în Premier League. "Diavolii roşii" au încheiat la egalitate, acasă, pe Old Trafford, confruntarea cu "cormoranii", cunoscută ca "North West Derby", scor 1-1.
Marcus Rashford a înscris în minutul 36 din pasa lui Daniel James, după o fază în care oaspeţii au acuzat un fault la Divock Origi.
După pauză, gazdele au avut şi alte ocazii bune de gol, însă nu le-au putut fructifica. FC Liverpool a egalat pe final. Adam Lallana, intrat pe teren pe parcursul reprizei secunde, a marcat şi i-a salvat pe "The Reds" de la înfrângere.
FC Liverpool este liderul clasamentului cu 6 puncte avans faţă de Manchester City, în timp ce Manchester United se află pe locul 13.
" Am marcat un gol. La final, trebuie să fim fericiţi că am luat un punct, dar nu suntem fericiţi cu prestația noastră din astă-seară", a spus JURGEN KLOPP, antrenor FC Liverpool.
" Am rezistat presiunii foarte bine. A fost un moment în care ne-am pierdut concentrarea şi... am încasat un gol. Dar cam acesta este nivelul nostru", a spus OLE GUNNAR SOLSKJAER, antrenor Manchester United.
Ambele echipe urmează să joace în cupele europene. Miercuri, în Liga Campionilor FC Liverpool va juca în deplasare cu formaţia belgiană Racing Genk.
Joi, 24 octombrie, Manchester United va da piept cu Partizan Belgrad în capitala Serbiei, într-o partidă din Liga Europei, care va fi televizată în direct de CANAL 3, cu începere de la ora 19:55.