Renato Usatîi a renunțat la mandatul de consilier. Liderul Partidului Nostru afirmă că va candida la alegerile prezidențiale
Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, și-a depus mandatul de consilier în Consiliul Municipal Bălți, iar prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale cererea a fost acceptată. Anunţul a fost făcut de Usatîi, astăzi, 29 ianuarie, pe pagina sa de Facebook.
Liderul Partidului Nostru declară că decizia a fost luat în legătură cu alegerile parlamentare și prezidențiale.
,,Sunt câteva motive pentru această decizie. Avem în față două scrutine importante, care implică eforturi și acțiuni hotărâte din partea Partidului Nostru și din partea mea ca lider de partid, așa cum ne cer membrii și susținătorii noștri. După cum am anunțat, voi candida la alegerile prezidențiale din acest an. Și vreau din start să încep acest exercițiu printr-o comportare fairplay. Nu vreau să fiu acuzat că profit de Consiliul Municipal Bălți ca de o trambulină în campania electorală.Totodată, știu că oamenii așteaptă o schimbare categorică în actul guvernării, iar acest lucru se poate întâmpla odată cu alegerile parlamentare anticipate. Dacă îi mai lăsăm să ne conducă în această componență, riscăm ca până la alegeri parlamentare ordinare Republica Moldova să nu mai existe ca stat. Avem în față, deci, poate, cea mai decisivă perioadă pentru noi, ca țară. Dacă nu ne implicăm și rămânem indiferenți acum, nu vom fi înțeleși niciodată'', a transmis Renato Usatîi.
Până în prezent, doar preşedintele Maia Sandu a anunţat că va candida pentru un al doilea mandat de președinte.
„Dragi cetăţeni, cu câţiva ani în urmă, am pornit, împreună, pe un drum al transformării Moldovei într-o ţară mai bună. După trei ani de mandat, am reuşit să menţinem pacea acasă, să întărim independenţa ţării, să avem o guvernare alături de oameni şi să deschidem negocierile pentru aderarea Moldovei la Uniunea Europeană. Viitorul nostru este în familia europeană şi este necesar să spunem clar - toată ţara - ce drum alegem pentru Moldova. Solicit Parlamentului să iniţieze organizarea unui referendum toamna viitoare, la care vocea cetăţenilor să fie hotărâtoare”, a declarat Maia Sandu.
Pe canalul de Telegram Publika, găsiți mai multe informații de ultima oră, imagini foto și video din Moldova, dar și din întreaga lume!