Renato Usatîi, criminal cu acte în regulă? Procurorii prezintă noi dovezi că a comandat asasinarea lui Gorbunţov și că a încercat să-i dea lui Proca 600 de mii de euro ca să spună că Plahotniuc ar fi comanditarul
Detalii noi în dosarul asasinării bancherului rus Gherman Gorbunţov. Procurorii au anunţat, într-o conferinţă de presa, că a fost audiat organizatorul infracţiunii, interlopul Ion Druţă alias "Vanea Pisateli" şi s-au efectuat mai multe măsuri de investigaţie, pentru stabilirea persoanelor care au comandat asasinatul.
În rezultat, Pisateli a fost pus sub acuzare şi s-a reconfirmat că penalul fugar, Renato Usatîi este cel care a comandat omorul lui Gorbunțov în schimbul la jumătate de milion de euro.
Ancheta continuă în colaborare cu autorităţile din Marea Britanie, iar autorităţile noastre au remis o comisie rogatorie în acest sens, unde au fost prezentate probele.
Potrivit Procuraturii pentru Cauze Speciale, Usatîi a organizat în perioada 2011 - 2012 o grupare criminală, care avea scop răpirea şi asasinarea lui Gherman Gorbunţov, cu ulterioara deposedare de bunuri.
"Pentru realizarea acestor acțiuni criminale, Renato Usatîi le-a promis executorilor zece procente din activele obținute și din banii obținuți de la Gherman Gorbunțov. Pentru acești executori, suma de peste 300 de milioane, pe care o datora Gherman Gorbunțov, a fost una foarte tentantă", a declarat procurorul PCCOCS, Vitalie Busuioc.
Locul aflării şi itineratul victimei au fost stabilite de către Oleg Timoşenko şi Ghenadie Vechiu. Aceasta urma să fie împuşcată mortal de către killerul, Vitalie Proca cu o armă artizanală. Proca a fost angajat de către autoritatea criminală, cunoscut ca și Vanea Pisateli.
"Vitalie Proca recepționând arma, studiind itinerarul lui Gherman Gorbunțov, cunoscând deja adresa exactă unde acesta locuiește, urmând instrucțiunile lui Ion Druță, a aruncat telefoanele mobile de pe care aceștia conversau și la data de 20 martie 2012 a comis tentativa de omor în privința lui Gherman Gorbunțov", a declarat procurorul PCCOCS, Vitalie Busuioc.
După comiterea infracțiunii, Proca s-a intors imediat în țara noastră. Ulterior, acesta a fost reținut în Rusia și extradat în România, pentru o tentativă de omor în țara vecină.
Procurorii moldoveni au încercat să-l audieze pe inculpat, dar nu au reuşit s-o facă pentru că autorităţile ruse, țară unde a fost acesta reținut, nu au permis, dar şi pentru că Proca a refuzat.
Între timp, comanditarul Usatâi a încercat să influenţeze declaraţiile lui Proca prin diverse metode, inclusiv oferind sume mari de bani.
"Potrivit declarațiilor învinuiților și a martorilor audiați pe acest caz, suma de 200 de mii de euro era în calitate de avans din suma totală de 600 de mii de euro, pentru care Proca urma să execute scenariul regizat de către Renato Usatîi, conform căruia Proca Vitalie trebuia să spună că omorul lui Gherman Gorbunțov nu a fost condamnat de către Renato Usatîi, dar de către o altă persoană", a declarat procurorul PCCOCS, Lilian Bacalîm.
Bankerul, Gherman Gorbunţov, chiar după ce şi-a revenit din comă, a anunţat că atentatul a fost comandat de Renato Usatîi, care a acţionat în interesul foştilor săi parteneri de afaceri de la Moscova Boris Uşerovici, Valeri Markelov şi Serghei Mendeleev.
"Personal m-a comandat domnul Usatîi. M-a comandat în intereseul prietenilor săi Ușerovici Boris și alții. Usatîi m-a comandat ca să-l lege pe Ușerovici de ele cu sângele, iar Ușerovici m-a comandat ca să nu-mi întorc ceea ce mi-a furat", a declarat Gherman Gorbunţov.
Gorbunţov a mai spus că Renato Usatîi încearcă să se spele de crimă cu ajutorul killerului Vitalie Proca, pe care l-ar fi mituit prin naşul de cununie al killerului, Valeriu Malarciuc.
Cel din urmă a fost reţinut de poliţia din Chişinău, fiind învinuit că ar fi încercat în calitate de complice al lui Usatîi să obţină de la Proca mărturii false privind atentatul la viaţa lui Gorbunţov.
Pe internet au apărut interceptări, care demonstrează că Malarciuc a recunoscut acest lucru.
"El mie îmi propune așa o variantă. Mi-a dat un stick, dictofon da. Du-te la Vitalie ia și îl pornește, măcar o frază să aud care m-ar interesa pe mine. - Remunerarea cum a mers? – A dat 100 de mii", a spus învinuitul Valeriu Malarciuc.
În presă au apărut şi mai multe interceptări telefonice care demonstrează că Proca şi rudele sale ar fi primit bani de la Usatîi, iar în schimb killerul urma să-l ajute să se spele de infracţiune, fapt confirmat ulterior şi de către Vania Pisateli jurnaliştilor de la Zeppelin.
"- Adresa lui Gorbunțov din Anglia cine v-a dat-o? – Renato, prin cumătrul Ghena. – Asta în ce an s-a întâmplat? – În 2001, toamna, înainte de Anul Nou, ceva de genul acesta, sau după Anul nou, ceva de genul acesta", a spus învinuitul Ion Druţă.
Potrivit jurnaliştilor de la zeppelin.md, Usatîi de mai multe ori a încercat să arunce vina pentru atentat pe alte persoane.
În 2013, acesta a dat vina pe fostul partener al lui Gorbunţov, Alexandr Antonov. Mai exact, în locul killerului Vitalie Proca a apărut un alt presupus killer, numit "Oleg", care şi-a asumat într-un filmuleţ transmis de către Vania Pisateli jurnaliştilor de la RISE rolul de organizator al atentatului şi a comunicat că comanditarul ar fi Antonov.
In urma declarațiilor lui Ion Druță, cel care a tras în bussinesmanul refugiat în capitala Marii Britanii este Vitalie Proca. Un alt moldovean cu antecedente penale pentru comiterea unor infracțiuni deosebit de grave. Până în acest moment, Proca nu și-a recunoscut vina în acest caz.
Potrivit procurorilor PCCOCS, audierea acestuia nu a fost posibilă din cauza refuzului primit de către partea romană, în custodia căreia se afla acum Proca.
Mai exact, la solicitarea moldovenilor, autoritățile din București au declarat că anume rușii trebuie sa dea acceptul pentru ca Proca să facă declarații. Așa cum, anume Moscova l-a extrădat organelor de drept din România.
Amintim ca anterior, Pisateli declara că atunci când Proca a fost reținut in Rusia, Usatii cerea garanții ca acesta sa nu vorbească.
Actualitate
- Fugarul penal, Renato Usatîi încearcă să se spele pe mâini în cazul tentativei de asasinat a lui Gorbunţov
- Un cetăţean al Moldovei, reţinut pentru că ar fi încercat să întroducă în Rusia substanţe narcotice
- Soacra interlopului Vitalie Proca, Venera Gasparean, prinsă cu minciuna
- Năstase şi Usatîi, ca fraţii. "Partidul Nostru" vede în PPDA un aliat de nădejde
- Partenerul de afaceri a lui Usatîi, reţinut în Spania pentru spălare de bani
- Ziua secretară în oficiul central al partidului lui Usatîi, noaptea, striptease în cluburi (VIDEO)