Renato Usatîi îl acuză dur pe Igor Dodon: Are interese ascunse cu starea de urgenţă
În spatele deciziei de a declara stare de urgenţă pentru 60 de zile ar sta interese electorale favorabile lui Igor Dodon, care ar vrea astfel să se asigure că în acest an nu vor fi organizate anticipate. Declaraţia îi aparţine liderului formaţiunii "Partidul Nostru" şi a fost făcută la o emisiune TV. Potrivit lui Renato Usatîi, pericolul anticipatelor ar fi fost iminent, în contextul ultimelor plecări din rândurile PDM. Frica lui Dodon, în opinia lui Usatîi, ar fi fost alimentată şi de implicarea lui Ilan Şor în determinarea unor democraţi de a părăsi partidul.
"Cu 60 de zile de stare de urgenţă lui trebui garanţii ca să intre el în şase luni până la expirarea mandatului de preşedinte ca să nu fie dizolvat Parlamentul. Mâine, poimâne Şor va face două "şabaturi" şi să trezeşte Partidul Democrat fără vreo cinci deputaţi", a declarat Renato Usatîi, liderul formaţiunii "Partidul Nostru".
Purtătorul de cuvânt al Partidului "ŞOR", Alina Şargu, a declarat că nu comentează declarațiile lui Usatîi. În aceeaşi emisiune, primarul de Bălţi a lăsat să se înţeleagă că Şor ar fi fost cel care stă şi în spatele grupului PRO MOLDOVA, care la fel urmăreşte destrămarea PDM. Andrian Candu, liderul acestui grup, neagă acuzaţiile. Mai mult, el consideră că Dodon are un singur scop, să-şi facă campanie electorală în plină stare de urgenţă.
"Nici grupul PRO MOLDOVA, nici eu personal, noi nu avem ca scop distrugerea Partidului Democrat. Noi nu suntem interesaţi şi nu vrem să ajungem la alegeri anticipate. Eu sunt de acord cu foarte multe critici care sunt adresate faţă de preşedintele Igor Dodon. A ajuns să încurce şi să deranjeze instituţiile statului în ceea ce trebuieşte să facă ele, să facă campania electorală, inclusiv, în acest an, el face campania electorală pentru prezendinţiale", a menționat Andrian Candu, preşedintele grupului PRO MOLDOVA
De asemenea, Renato Usatîi a criticat dur felul în care Igor Dodon se implică în gestionarea situaţiei privind pandemia de coronavirus.
"Dacă astăzi Dodon lăsa în pace ca Guvernul să funcţioneze în plina forţă, nu ar fi fost atâtea probleme. „trece prin nas şi iesă prin ureche. Am văzut că Igor Dodon a devenit medic-şef pe Republica Moldova." , a spus Renato Usatîi, liderul formaţiunii "Partidul Nostru".
Consilierul premierului Vitalii Dragancea a calificat aceste declaraţii drept speculaţii.
"Domnul Usatîi nu este purtătorul de cuvânt al domnului prim-ministru Chicu. Nu cred că domnul Chicu are nevoie de un intermediar în relaţia lui preşedintele. Sunt nişte speculaţii, probabil, ale unui domn, care acum are mult timp liber", a zis Renato Usatîi, liderul formaţiunii "Partidul Nostru".
Igor Dodon nu a comentat declaraţiile primarului de la Bălţi. În schimb, cu o reacţie a venit socialistul Grigore Novac. Într-o postare pe Facebook, acesta a menţionat că, în loc să soluţioneze problemele oamenilor din municipiul Bălţi, Usatîi vine cu scenarii fantastice. Novac a mai adăugat că şi alte state, cum ar fi Spania, au decretat stare de urgenţă pentru 60 de zile.
În data de 17 martie, Parlamentul a instituit stare de urgenţă naţională din cauza situaţiei cu COVID-19 pentru o perioadă de 60 de zile, până în 15 mai.