Renault îşi extinde prezenţa în Orientul Mijlociu. Ce modele auto planifică compania să producă în Iran
Renault a înființat o nouă societate mixtă în Iran, unde va produce modelele Symbol și Duster din 2018, care-i va permite să-și întărească prezența în țară, după ce majoritatea sancțiunilor au fost ridicate, scrie agerpres.ro cu referire la Reuters.
Vineri, Renault a anunțat că va fi acționarul majoritar al companiei mixte înființată cu fondul iranian de investiții Industrial Development and Renovation Organization of Iran (IDRO).
"Există un potențial de netăgăduit al pieței auto iraniene", a afirmat directorul general al alianței Renault-Nissan, Carlos Ghosn.
Societatea mixtă include o fabrică auto, cu o capacitate de 150.000 de vehicule pe an. Deja Renault poate produce în Iran 200.000 de unități pe an.
Rivalul Renault, grupul PSA Peugeot Citroen, a semnat un acord cu compania iraniană SAIPA pentru a investi 300 de milioane de euro în dezvoltarea și producerea a trei modele Citroen.
Anul trecut, vânzările Renault pe piața iraniană au crescut cu 56%.
Companiile auto importante își pregătesc revenirea pe piața din Iran, după acordul istoric de la Viena privind programul nuclear iranian în schimbul eliminării sancțiunilor.
Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piața auto europeană.
- Lovitură dură pentru industria auto. Un grup de producători de camioane vor primi o AMENDĂ RECORD
- Autoritățile franceze, ironizate: Mai mulți olandezi au înotat îmbrăcați în burkini, în semn de solidaritate
- AUTOSTRADA.MD: Renault, Ssangyong și Hyundai recheamă peste 30.000 de mașini. DEFECŢIUNILE DEPISTATE
- Unul dintre cei mai mari producători auto din Franţa va renunţa la motoarele diesel. Care este motivul
- SURPRIZĂ de la Dacia! Cum vor arăta noile modele, prezentate la Salonul de la Paris
- Renault își va muta în Maroc producția modelului Dacia Logan MCV. Explicaţia producătorului