REPLICĂ PENTRU VORONIN: Valeriu Pasat a declarat că Vladimir Voronin minte
Fostul preşedinte al ţării Vladimir Voronin minte în maniera vulgară care îi este caracteristică. Astfel a comentat fostul director al Serviciului de Informaţii şi Securitate, Valeriu Pasat, declaraţia recentă a liderului PCRM, potrivit căreia SIS i-ar fi interceptat convorbirile telefonice. Dezvăluirea a fost făcută în cadrul unei emisuni televizate.
Valeriu Pasat a fost demis din funcție în anul 2001, pentru că ar fi dispus interceptarea convorbirilor telefonice ale lui Vladimir Voronin, pe atunci președinte al Republicii Moldova. Fostul director SIS se întreabă, însă, de ce Voronin nu a dispus efectuarea unei anchete interne, dacă era sigur că îi sunt interceptate conversaţiile. Faptul că acest lucru nu a fost făcut demonstrează că acuzaţiile lui Voronin sunt false, afirmă Valeriu Pasat.
Fostul director SIS a venit şi cu alte acuzaţii grave în adresa lui Voronin.
El a declarat, pentru portalul kp.md, că, în perioada în care Vladimir Voronin a fost preşedinte al ţării, Moldova ar fi fost inclusă în lista statelor care sponsorizează terorismul internațional. Şi asta din cauza tentativei de a vinde o tranșă de sisteme portabile de apărare antiaeriană, din depozitele Armatei Naționale. Din spusele lui Pasat, rachetele urmau să ajungă în mâinile gherilelor cecene.
Totodată, Pasat a declarat că Voronin ar fi fost "naşul" evenimentelor din 7 aprilie 2009. Am solicitat reacţia liderului PCRM, prin intermediul serviciului de presă al formaţiunii, care ne-a promis că va reveni cu un răspuns. Valeriu Pasat a fost primul director al SIS, instituție înființată în 1999. Anterior, el a ocupat postul de ministru al Apărării.
În 2006, el a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru delapidare de fonduri, însă, ulterior, sentința i-a fost înjumătățită. În iulie 2007, Pasat a fost amnistiat.