Replici DURE. Finanţatorul Daciei, Adlan Şişhanov, l-a făcut prost pe antrenorul Sheriff-ului
Replici dure în Divizia Naţională. Finanţatorul Daciei, Adlan Şişhanov, l-a făcut prost pe antrenorul Sheriff-ului. Asta după ce tehnicianul a dat de înţeles că Dinamo-Auto a jucat mai agresiv în meciul cu Sheriff, decât în partida împortiva Daciei.
Sheriff Tiraspol a terminat la egalitate meciul cu Dinamo-Auto, 0-0.
După partidă, antrenorul Sheriff-ului, Zoran Vulic, s-a arătat deranjat de faptul că dinamoviștii nu au jucat la același nivel în meciurile cu Dacia, ca în cele cu Sheriff.
În acest sezon, "lupii galbeni" au învins de două ori Dinamo-Auto, în timp ce Sheriff a terminat ambele meciuri la egalitate, pierzând astfel patru puncte importante.
Finanţatorul Daciei, Adlan Şîşhanov a avut o replică dură la adresa lui Vulic.
"Este o declaraţie proastă a unui om prost. Dacă el a vrut să vadă cum Dinamo joacă altfel, atunci în primul rând el trebuia să vadă meciul din tur dintre Sheriff şi Dinamo. Atunci şi acum Dinamo a jucat la fel. El nu a văzut meciul care trebuia", a spus Şîşhanov.
Şîşhanov a adăugat că va face tot posibilul ca Vulic să fie demis după derby-ul dintre Dacia și Sheriff, care se va juca pe 12 martie.
"Eu îi garantez că îi vom cumpăra un bilet de avion la clasa business, pentru a pleca în Croația după meci. Noi vom face tot posibilul ca el să aibă nevoie de acest bilet. Nu ştim dacă ne va ieşi", a declarat acesta.
Contactat de Publika TV, Zoran Vulic a refuzat să comenteze declarațiile făcute de Șîșhanov la adresa sa.
Vulic este al treilea tehnician care a pregătit Sheriff-ul în 2015, după Zoran Zekic și Lilian Popescu.
După prima jumătate a sezonului, tiraspolenii împart primele două locuri în clasament cu Dacia, ambele având câte 37 de puncte.
Sport
- Tot mai mulţi arbitri moldoveni sunt sancţionaţi pentru erori în meciurile din Divizia Naţională
- Antrenorul Lilian Popescu a părăsit Sheriff Tiraspol. Cine îl va înlocui
- "Viespile" de la Tiraspol au un nou antrenor. Vine din Croaţia
- Glorie pentru "viespi"! Sheriff a devenit noul lider al Diviziei Naţionale
- Sheriff Tiraspol rămâne lider în Divizia Naţională. A învins la limită campioana Milsami
- Sfârşit de an cu o remiză. Sheriff Tiraspol a încheiat la egalitate partida cu Dinamo-Auto