Reportaj CNN: O femeie din SUA şi-a regăsit fiicele pe Facebook, după 21 de ani
Reţelele de socializare permit nu doar menţinerea legăturii cu vechii prieteni şi cunoaşterea altor noi, ci şi reunificarea familiilor. Este şi cazul unei femei din Statele Unite, care şi-a regăsit fiicele după 21 de ani prin, intermediul Facebook. CNN prezintă un reportaj exclusiv despre acest subiect.
Cu o mulţime de îmbrăţişări, lacrimi, săruturi şi o mică barieră lingvistică, această mamă şi fiică încearcă să recupereze timpul pierdut.
"Nu-mi vine să cred că ea este mama mea. Este atât de frumoasă. Nu s-a schimbat deloc", a spus o fiică.
Lilly Martin şi-a revăzut cele două fiice după 21 de ani.
"Nu am cuvinte. Aşa ceva poţi să simţi, dar nu poţi să redai prin cuvinte", spune mama fetelor.
Femeia s-a căsătorit acum 25 de ani cu un egiptean, în Miami. Doar că, după 4 ani de căsnicie, Lilly şi-a găsit casa pustie. Bărbatul a luat cele două fetiţe şi a fugit din SUA. După luni de căutări disperate, femeia a aflat că fiicele sale au ajuns în Egipt. Fetele spun că au avut parte de o copilărie grea.
"Când el spunea la dreapta, trebuia să fie dreapta. Când spunea stânga, trebuia să fie stânga. Dacă făceam altfel, eram pedepsite", a spus una dintre fiice.
Lilly spune că nu şi-a pierdut niciodată speranţa că le va găsi, dar nu a avut bani să ajungă în Egipt. De aceea, a apelat la autorităţi, care i-au promis sprijin, dar nu au făcut nimic. Aşa că, într-o zi, acum câteva luni, femeia a decis să-şi facă un cont pe Facebook. În doar câteva zile, una dintre fiicele sale a luat legătura cu ea. Acum, tinerele au ajuns în SUA lângă mama lor.
"Mamei îi place caramela, ca şi mie. Avem aceeaşi culoare preferată, cea albastră", a spus o fiică.
Una dintre fete este căsătorită în Egipt, dar spune că îşi va vizita mama frecvent. Iar cealaltă va rămâne în Statele Unite. Ea vrea să facă studiile aici, să-şi ia un căţel şi să simtă libertatea de care nu a avut parte lângă tatăl său.