Reprezentanții Mitropoliei Moldovei nu vor să renunțe la oficierea slujbelor în lăcașele sfinte
Reprezentanții Mitropoliei Moldovei nu vor să renunțe la oficierea slujbelor în lăcașele sfinte. Asta chiar dacă autorităţile au dispus ca din 1 aprilie, slujbele religioase să se desfăşoare în aer liber. Secretarul instituţiei, Vadim Cheibaş, ne-a declarat că au discutat cu reprezentaţi Guvernului şi că aceştia le-au dat răgaz să vină cu o soluţie de compromis până la sfârşitul lunii martie.
”În mod special, măsurile vor fi în baza hotărârilor Organizației Mondiale a Sănătății, după criteriul 20 de persoane sau după criteriul o persoană la patru metri pătrați. Probabil ar fi o variantă acceptabilă. De ce? Deoarece ieșirea afară cum se recomandă în unele hotărâri a Comisiei locale, deocamdată e prematur. Afară este frig și condițiile meteo nu permit acest lucru.”, a spus secretarul Mitropoliei Moldovei, Vadim Cheibaș.
Mai mult, clericii dau asigurări că toți enoriașii vor purta masca de protecție și vor respecta distanța, așa cum s-a făcut până acum. Realitatea pare a fi însă cu totul alta. Weekendul trecut, atunci când s-a încheiat prima săptămână a Postului Mare, în interiorul Catedralei oamenii stăteau unul lângă altul, iar multe persoane purtat masca incorect. În acelaşi timp, feţele bisericeşti spun că nu vor renunţa la ritualul împărtăşaniei.
”Împărtășania este un subiect care nu este negociabil și biserica nu va veni cu negocieri. E un subiect cultic strict și nu cred că comisiile de specialitate pot veni cu recomandări în aspectul ritualurilor. Este un aspect care ne aparține nouă și o să-l gestionăm cum ne permit canoanele bisericești.”, a comunicat secretarul Mitropoliei Moldovei, Vadim Cheibaș.
Pe de altă parte, reprezentanții Mitropoliei Basarabiei spun că se vor conforma deciziilor autorităţilor, dar sunt de părere că acestea trebuie revizuite.
”Totuși, nădăjduim că va exista o decizie la nivel înalt, unde va fi revizuită această abordare. Pentru că să nu ne trezim într-o situație în care din dorința de a ne proteja de COVID și să dăm de un focar de gripă sezonieră sau răceală. Timpul nu este favorabil.”, a spus secretarul Mitropoliei Basarabiei, Andrei Bucliș.
Cancelarul Curiei Diecezane a Episcopiei Romano-Catalico din Chișinău, Petru Ciobanu, a declarat pentru postul nostru de televiziune că se vor respecta măsurile impuse de Comisia Municipală de Sănătate Publică din Chişinău și vor oficia slujbele afară.
Din 1 aprilie toate ceremoniile religioase vor fi desfășurate în spaţiu deschis cu respectarea tuturor regulilor epidemiologice.
Potrivit datelor IGP, de la începutul postului Paștelui au fost sancţionaţi contravențional 26 de preoţi şi 13 enoriași. Cei care nu se conformează regulilor de prevenire și combatere a noului coronavirus riscă până la 5 000 de lei amendă.