Reprezentantul special al OSCE: Discuţiile la Chişinău şi Tiraspol au fost constructive, ne pregătim de următoarea rundă 5+2
Reprezentantul special al preşedintelui în exerciţiu al OSCE pentru Conflicte, ambasadorul Andrei Deşciţa, a efectuat o vizită de două zile în Republica Moldova. La Chişinău, oficialul a avut întrevederi cu ministrul de Externe şi Intergrării Europene, Natalia Gherman, iar la Tiraspol s-a întâlnit cu liderul transnistrean, Evghenii Şevciuk, şi cu negociatorul principal al părții transnistrene, Nina Ștanski.
Andrei Deşciţa a declarat că discuţiile au fost constructive şi au fost axate pe pregătirea rundei de negocieri 5+2, care urmază să aibă loc pe 3 octombrie la Bruxelles.
De asemenea, el a salutat întâlnirea dintre Leancă şi Şevciuk, care a avut loc săptămâna trecută la Tiraspol şi şi-a exprimat speranţa că acest dialog va continua. De asemenea, Andrei Deşciţa şi-a exprimat speranţa că la următoarea rundă vor fi găsite răspunsurile la mai multe chestiuni, în special, în ceea ce priveşte circulaţia liberă şi mecanismul de control al migraţiei cetăţenilor străini.
Oficialul este de părere că autorităţile de la Chişinău ar trebui să demareze o campanie de informare înainte ca acest mecansim să fie pus în practică. "Tiraspol este îngrijorat că acest mecanism va fi îndreptat împotriva cetăţenilor, în special a celor străini", a subliniat Andrei Deşciţa.
Preşedintele grupului parlamentar de lucru pentru Transnistria, Vasile Şova, consideră că instalarea punctelor de control ar putea acutiza problema transnistreană.
"Cred că poate fi găsit un mecanism prin care să fie efectuat un control eficient fără instalarea unor oficii adiţionale de control în zona de securitate. Mai devreme sau mai târziu, acest lucru va afecta procesul de reglementare a conflictului transnistrean", a spus deputatul PCRM Vasile Şova.
În acelaşi timp, deputatul PLDM Valeriu Ghileţchi spune că cetăţenii din stânga Nistrului nu vor fi afectaţi de instalarea oficiilor migraţionale.
"Acest amendament a fost introdus ca să scoatem orice temere, pentru că însăşi colegii comunişti invocau mereu că aceste oficii vor îngrădi libera circulaţie a cetăţenilor noştri, a celor care locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova", a menţionat deputatul PLDM Valeriu Ghileţchi.
Publika.md reaminteşte că deputaţii au stabilit săptămâna trecută un mecanism de control al migraţiei cetăţenilor străini care intră în ţara noastră prin regiunea transnistreană. Mecanismul, care a fost acceptat şi de Uniunea Europeană, este ţinut, deocamdată, în secret.