Reprezentantul special al preşedintelui în exerciţiu al OSCE soseşte în Moldova. Ce obiective urmăreşte
Reprezentantul special al preşedintelui în exerciţiu al OSCE pentru reglementarea transnistreană, ambasadorul Radojko Bogojevic, efectuează, astăzi şi mâine, o vizită la Chişinău şi Tiraspol.
Scopul vizitei ambasadorului OSCE este de a pregăti următoarea rundă de negocieri în formatul "5+2". Reuniunea va fi însă programată numai după ce va fi reluată activitatea grupurilor de lucru între Chişinău şi Tiraspol.
Precedenta rundă de negocieri în format "5+2" a avut loc în vara anului trecut. Iar reprezentanţii politici ai Chişinăului şi Tiraspolului, Eugen Carpov şi Nina Ştanski, s-au întâlnit ultima oară în octombrie, anul trecut.
Rezultatele vizitei reprezentantului special al preşedintelui în exerciţiu al OSCE, Radojko Bogojevic, vor fi anunţate într-o conferinţă de presă.