Reprezentantul Special al Preşedintelui OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană vine astăzi la Chişinău
Embed:
Reprezentantul Special al Preşedintelui în exerciţiu al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Ambasadorul Radojko Bogojevic, vine astăzi în Republica Moldova, într-o vizită de lucru. Bogojevic va avea mai multe întrevederi, atât cu oficiali de la Chişinău.
Mâine, oficialul va efectua o vizită în regiunea transnistreană, unde se va întâlni cu Negociatorul principal din partea Transnistriei, Nina Ştanschi. Miercuri, Reprezentantul Special al Preşedintelui în exerciţiu al OSCE urmează să se întâlnească şi cu vicepremierul pentru Reintegrare şi Negociatorul principal, Eugen Carpov.
Pe parcursul vizitei sale, Bogojevic se va întâlni cu membrii comunităţii diplomatice la Chişinău. Oficialul se va afla în Moldova timp de trei zile.
- Discuţii despre reglementarea conflictului transnistrean: Reprezentantul Special al preşedintelui OSCE se află într-o vizită la Chişinău
- OSCE cere menţinerea formatului de negocieri 5+2 indiferent de relaţiile dintre Ucraina şi Rusia
- OSCE este pregătită oricând să organizeze negocierile în formatul "5+2"
- Washington Post: După Ucraina cea mai vulnerabilă ţară este Moldova