Reprezentantul Ucrainei la negocierile conflictului transnistrean a sosit în Moldova
Reprezentantul Ucrainei la negocierile privind reglementarea conflictului transnistrean, Iuri Harcenko, întreprinde o vizită de lucru în Moldova. În ajunul acestei vizite, ministrul de Externe de la Kiev, Konstantin Grişcenko, a reconfirmat opţiunea ţării sale pentru retragerea trupelor ruse din regiune.
Miercuri, trimisul ucrainean urma să aibă întrevederi cu vice-ministrul Afacerilor Externe, Andrei Popov, şi reprezentantul politic al Moldovei la aceste negocieri, Victor Osipov. Astăzi el are planificată o întâlnire cu liderul de la Tiraspol, Igor Smirnov. Cei doi vor analiza agenda unei runde de consultări neoficiale în format 5+2, care ar urma să se defăşoare la sfârşitul lui noiembrie. Vorbind pe marginea problematicii transnistrene, şeful diplomaţiei ucrainene, Konstantin Grişcenko, declara în ajun la Bruxelles că ţara sa vede necesară o soluţie complexă a conflictului de pe Nistru, care ar exclude prezenţa trupelor străine în regiune.