Reprezentata Rusiei va evolua la Eurovision. Kievul nu o va pune în lista neagră
Kievul nu o va pune în lista neagră pe reprezentata Rusiei la Eurovision, Iulia Samoilova, şi îi va permite să evolueze la concurs.
Asigurarea vine din partea Uniunii Europeane de Radio și Televiziune în urma unor negocieri cu autorităţile ucrainene.
Anterior, în presa internaţională a apărut informaţia că Samoilova ar putea fi acuzată că a trecut ilegal frontiera de stat a Ucrainei.
Asta deoarece a evoluat, acum doi ani, în cadrul unui concert desfășurat în peninsula ucraineană Crimeea, anexată ilegal de Rusia.
Potrivit legilor din Ucraina, intrarea în peninsulă poate fi făcută doar de pe teritoriu ucrainean sau cu permisiunea autorităților de la Kiev.
În caz contrar, trecerea frontierei este considerată ilegală.
Tânăra cu nevoi speciale va reprezenta Rusia la concursul Eurovision cu piesa "Flame Is Burning."