Republica Moldova a găzduit misiunea de evaluare a UE în domeniul Dialogului privind liberalizarea regimului de vize
Reprezentanţii misiunii Uniunii Europene, care au verificat cum sunt îndeplinite angajamentele asumate din Planul de Acţiuni "Migraţia ilegală, inclusiv readmisia", îşi încheie vizita în Republica Molodva. Oficialii europeni urmează să întocmească un raport despre nivelul de pregătire al Moldovei în procesul de liberalizare a regimului de vize.
Până acum, reprezentanţii misiunii Uniunii Europene au examinat îndeplinirea condiţiilor din al doilea capitol al Planului de Acţiuni - "Migraţia ilegală, inclusiv readmisia". În special aceştia au atras atenţia asupra măsurilor pe care autorităţile moloveneşti le întreprind în problema migraţiei, a azilului şi a securizării frontierelor. Experţii din cadrul Comisiei Europene şi din state membre ale UE, în comun cu instituţiile naţionale, au trecut în revistă acţiunile şi reformele efectuate în domeniile respective.
Misiunea Uniunii Europene s-a aflat la Chişinău în perioada 7-10 noiembrie 2011 şi a avut întrevederi cu mai mulţi şefi de instituţii din Moldova, implicate în procesul de liberalizare a regimului de vize.
- Negocieri pe marginea Acordului de Asociere între Moldova şi Uniunea Europeană
- Opinii: Proiectul Nabucco este mort, acesta există doar pe hârtie
- Al doilea raport privind implimentarea Planului de Acţiuni în domeniul liberalizării vizelor: Progres la capitolul drepturile omului şi trafic de fiinţe umane