Republica Moldova are buget aprobat. Vezi aici principalele prevederi
Parlamentarii au aprobat Bugetul de stat pentru anul 2011, în lectură finală.
Legea a fost aprobată cu votul majorităţii deputaţilor, în şedinţa în plen a Parlamentului, azi, 31 martie.
Deputatul PLDM, Mihai Godea, s-a arătat mulţumit că s-a reuşit, până pe 1 aprilie, aprobarea pachetului de legi ce ţine de Bugetul de stat. Potrivit acestuia documentul reflectă situaţia actuală a ţării.
Menţionăm că principala lege economică a ţării pentru 2011 prevede venituri de peste 19 miliarde de lei, în timp ce cheltuielile urmează să depăşească 20 de miliarde de lei.
Astfel, deficitul bugetului în acest an va constitui un miliard 200 de milioane de lei. 65 la sută urmează să fie acoperit din surse externe. Statul preconizează să câştige din privatizări în jur de 280 de milioane de lei. Cheltuielile pentru subvenţionarea agriculturii au fost micşorate cu 150 de milioane de lei, până la 250 de milioane. În schimb, cheltuielile pentru Fondul Rutier vor creşte cu 200 de milioane de lei, până la aproximativ 800 de milioane de lei.
Amintim că opoziţia a criticat dur proiectul legii bugetului de stat, pe care îl consideră antisocial şi a cerut demisia Guvernului Filat. Preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, a declarat, anterior, că acest proiect a fost elaborat "pentru a îndestula cerinţele emisarilor europeni". Potrivit liderului Partidului Comuniştilor, documentul nu corespunde intereselor statului Republicii Moldova.