Republica Moldova este situată pe poziţia 66, din 149, în topul celor mai periculoase state
Chiar dacă în acest an au fost înregistrate mai puţine conflicte armate, unele state rămân periculoase din cauza criminalităţii crescute. Aşa arată un studiu realizat de Institutul pentru Economie şi Pace din Sydney, Australia. Republica Moldova este situată pe poziţia 66, din cele 149 de state luate în calcul.
Potrivit studiului, Moldova este mai puţin paşnică decât România, plasată pe locul 45, dar mult mai sigură decât Ucraina, trecută pe poziţia 97. Rusia este clasată în coada listei, tocmai pe locul 143. Pe lista indicelui global al păcii, Rusia se află alături de Irak, Somalia, Afganistan, Coreea de Nord şi Turcia.
Statele Unite ale Americii s-au dovedit a fi mai periculoase decât China, care ocupă poziţiile 85 şi respectiv 80. Pentru al doilea an consecutiv, Noua Zeelandă a fost evaluată ca fiind ţara cea mai paşnică din lume. Aceasta este urmată de Islanda, Japonia, Austria şi Elveţia. Danemarca, Suedia şi Finlanda se află în grupul ţărilor mai puţin periculoase, clasate pe locurile 7, 10 şi 9. Indicele global al păcii este calculat după 23 de criterii calitative şi cantitative. Aceastea ţin cont de factori interni şi externi, de cheltuielile militare, dar şi de relaţiile cu ţările vecine. Nu sunt omise nici rezultatele înregistrate în respectarea drepturilor omului.